Fac ce trebuie, dar nu mai știu ce-mi place.

Unele lucruri chiar trebuie făcute.

Ai cheltuieli. Responsabilități. Oameni care depind de tine. Nu dispar doar pentru că ai început să te întrebi ce îți place.

Dar poate nu toate lucrurile de pe lista cu „trebuie” au aceeași greutate.

Ce protejezi, de fapt? Venitul? Timpul? Încrederea celorlalți că se pot baza pe tine?

Uită-te la ce are nevoie de grijă. Și la cât loc mai rămâne pe lângă, chiar dacă nu e mult.

Când te obișnuiești să faci lucruri utile, și timpul liber poate ajunge să aibă obiective.

Să înveți ceva. Să te dezvolți. Să nu-l pierzi degeaba.

Până și o curiozitate trebuie să vină cu o justificare.

Spre ce revii fără să îți ceară nimeni?

Poate e ceva mic. Ceva ce nu ai pune într-o prezentare despre tine.

Lasă-l să rămână pe listă înainte să întrebi la ce folosește.

Unele lucruri ajung mereu la tine tocmai pentru că le faci bine.

Tu organizezi. Tu explici. Tu găsești soluția.

Și, după un timp, nimeni nu mai întreabă dacă îți și place. Uneori nici tu.

Ce ai alege să faci mai des? Ce ai păstra, dar cu alți oameni, în alt ritm sau pentru altceva?

Poți avea o abilitate fără să-i dai tot programul.

Nu toate lucrurile pe care le faci pentru ceilalți se simt la fel.

Uneori îți place să explici până când omul din fața ta înțelege. Să ajuți pe cineva să pună ordine într-o idee. Să construiești ceva împreună.

Alteori te ocupi pentru că ai promis, pentru că nu are cine sau pentru că așa s-a obișnuit lumea.

După ce fel de ajutor oferit rămâi cu sentimentul „asta a meritat”?

Gândește-te la un om și la o situație concretă. Ce ți-a plăcut să oferi acolo?

Poate găsești un indiciu chiar într-un lucru pe care îl faci deja.

„Sigur.”

„Mă ocup.”

„Cum să nu?”

Sunt răspunsuri care pot deveni foarte rapide.

Ce ai fi vrut să spui apare uneori mai târziu. Când te uiți la program. Sau când începi să te enervezi pe un lucru pe care tocmai l-ai acceptat.

Există și ceva ce tot refuzi, deși te atrage?

Ce ai răspunde dacă ți-ai da puțin timp înainte să vorbești?

Nu trebuie să ai pregătit un discurs. Uneori e suficient să nu răspunzi în prima secundă.

Poate nu e prima dată când îți propui să faci loc și pentru tine.

La început există loc. Apoi apare ceva urgent. Cineva are nevoie. Tu te descurci. Mai încape puțin.

Până când nu mai încape.

În ce moment ajung lucrurile care îți plac la „după ce termin restul”?

Uită-te la o situație concretă. Ce ți s-a cerut? Ce ai presupus că trebuie să faci? Ce ai ales?

Unele lucruri ți-au fost cerute. Pe altele le-ai preluat atât de des, încât nici nu mai întreabă nimeni.

Poți termina multe lucruri într-o zi și să nu rămână mare lucru pentru tine.

Ai bifat. Ai răspuns. Ai fost de folos.

Dar au existat și zile după care ai simțit că a meritat? Ce era acolo?

Ai învățat ceva? Ai făcut un lucru în felul tău? Ai lucrat cu cineva cu care ți-a plăcut? Ai avut timp să termini fără să alergi?

Poate contează și ce îți permite să susții în afara ei.

Ce din răspuns se găsește deja în viața ta? Și pentru ce ai vrea să faci mai mult loc?