Munca mea merge, dar nu mai știu ce sens are pentru mine.
Din afară, s-ar putea să nu pară că e ceva de schimbat.
Munca merge. Poate chiar bine.
Îți faci treaba. Oamenii sunt mulțumiți. Ai ajuns într-un loc pentru care ai muncit mult.
Și totuși, din când în când, apare un:
„Bun. Și pentru ce fac toate astea?”
Nu neapărat dramatic. Uneori e doar miercuri.
Întrebarea nu dispare doar pentru că lucrurile merg.
Hai să vedem ce ai.
Uită-te la situația asta din câteva unghiuri
Nu ca să afli „care este problema ta”. Și nici ca să găsești răspunsul corect.
Deschide ce te face să te oprești puțin.
Un venit. Un ritm cunoscut. Oameni pe care te poți baza. Un loc în care știi ce ai de făcut.
Contează.
La fel și reputația pe care ai construit-o sau faptul că, atunci când cineva întreabă cu ce te ocupi, ai un răspuns în care te recunoști.
Unele lucruri te susțin. De altele te ții pentru că nu știi cum ar fi fără ele. Uneori sunt aceleași.
Nu plecăm nicăieri acum.
Doar ne uităm la ce ai nevoie să rămână stabil, chiar dacă altceva s-ar schimba.
Când spui „nu mai găsesc sens”, e ușor să ajungă toată munca în aceeași oală.
Dar nu toate lucrurile pe care le faci sunt la fel.
Există o conversație pe care o aștepți? O problemă în care îți place să intri? O activitate de care te apuci cu plăcere, înainte să apară termenul și cele trei runde de feedback?
Lasă puțin deoparte cât de bine îți iese sau cât de util pare.
Ce ai face cu plăcere și dacă nu te-ar felicita nimeni?
Dacă nu îți vine nimic acum, lasă întrebarea deschisă. Nu avem de bifat o pasiune până la finalul paginii.
Te pricepi la niște lucruri.
Să explici. Să construiești. Să organizezi. Să vezi unde se blochează ceva.
Le-ai făcut de multe ori, pentru aceleași probleme, în același ritm. Și începi să spui: „M-am săturat.”
De ce anume?
De ce faci? De felul în care faci? De faptul că termini și nu se întâmplă nimic cu ce ai făcut?
Înainte să pui totul în cutia cu „nu mai vreau”, uită-te puțin înăuntru.
S-ar putea să fie acolo ceva ce încă îți place. Doar că ai vrea să faci altceva cu el.
Task. Mail. Meeting. Alt task.
Printre ele, există uneori un moment care rămâne.
Ai explicat ceva și omul din fața ta a înțeles. Ai pus ordine într-o încurcătură. Ai stat lângă cineva până a prins curaj să încerce singur.
Ai închis ziua cu altceva decât o listă mai scurtă.
Cui i-ai fost de folos? Ce ai dat din ce ai?
Și încă ceva: ai oferit pentru că ai vrut sau pentru că ai simțit că trebuie?
„Lasă că fac eu” poate veni din plăcere. Dar poate veni și înainte să apuci să te întrebi dacă mai ai de unde.
Uneori răspunsul începe cu o propoziție pe care o tot întrerupi.
„Îmi place ce fac, dar…”
„Știu că e o oportunitate bună, numai că…”
„Adevărul este că…”
Și imediat apar explicațiile. De ce ar trebui să fii mulțumit. Cât ai muncit să ajungi aici. Ce ar spune ceilalți.
Poate vrei mai mult. Poate vrei mai puțin. Poate îți place munca, dar ai vrea să nu-ți ocupe și seara.
Ce ai spune dacă nu ar trebui să justifici, să convingi sau să impresionezi pe nimeni?
Începe fără public.
Când spui că munca merge, la ce te uiți?
La rezultate? La bani? La funcție? La faptul că ceilalți sunt mulțumiți?
Și tu pe unde apari în evaluarea asta?
Poate ai ajuns exact unde credeai că trebuie să ajungi. Doar că viața de acolo nu seamănă prea bine cu ce îți imaginai.
Sau te așteptai ca munca potrivită să vină cu entuziasm în fiecare luni. Ceea ce pune ceva presiune și pe muncă, și pe luni.
Uită-te la o săptămână obișnuită.
Ce s-a întâmplat, concret? Ce ți-a plăcut? Ce te-a apăsat? Și ce concluzie ai tras despre toate astea?
Ce te-a adus spre munca asta?
Independența? Ocazia să înveți? Dorința să construiești ceva? Un loc disponibil într-un moment în care aveai nevoie de el?
Nu toate începuturile au o poveste spectaculoasă. Uneori ai început de unde ai putut.
Între timp ai mai trăit.
Unele lucruri au rămas importante. Altele și-au schimbat locul.
Sensul nu vine cu garanție pe viață.
Faptul că ți-a oferit ceva important atunci nu te obligă să vrei același lucru și acum.
Dar nici nu șterge ce a însemnat.
Iar dacă te uiți puțin înainte: ce ai vrea să rămână în urma muncii tale?
Ceva construit. Un om ajutat. Lucruri făcute bine. O viață pe care ai putut s-o susții.
Ce contează pentru tine aici?
Vrei să te uiți la tot ce ai?
Aici am desfăcut o singură situație.
În Caietul CE AI? poți pune toate cele șapte întrebări una lângă alta și să vezi ce începe să se lege.
Ce ai aflat?
Ai venit cu:
„Munca mea merge, dar nu mai știu ce sens are pentru mine.”
Cu ce ai rămas?
Un lucru pe care vrei să-l păstrezi? Ceva ce încă îți place? Un „nu mai vreau așa”? O propoziție pe care, de data asta, ai lăsat-o să se termine?
Ce se leagă și ce se contrazice în ce ai observat?
Poți să vrei stabilitatea pe care o ai și să nu mai vrei același fel de a munci. Să te pricepi și să nu te mai atragă. Să fii de folos și să simți că dai prea mult.
Lasă răspunsurile să stea puțin unul lângă altul.
Apoi întreabă-te:
Dacă apare ceva ce ai vrea să explorezi, ce ai putea încerca, la scară mică, pentru a afla mai mult?
Cât să vezi ce se întâmplă. Nu cât să-ți reorganizezi toată viața până vineri.
↻ Întoarce-te la „Începe de aici” și vezi de unde ai continua acum.