Sunt bun la ce fac, dar nu știu dacă mai vreau.

Să te pricepi vine cu niște lucruri bune.

Încredere. Un venit. Reputație. Faptul că nu trebuie să întrebi de unde se începe.

Ai un loc al tău. Și e firesc să conteze.

Dar, când te gândești să faci ceva diferit, ce anume simți că ai pierde?

Uneori sunt aceleași lucruri. Nu trebuie să le separi perfect.

Ce ai avea nevoie să rămână stabil ca să poți explora și alt fel de a munci?

Satisfacția că îți iese un lucru poate fi mare.

Îl termini. Primești un „bravo”. Mai rezolvi ceva ce părea complicat.

Dar cum este pentru tine cât timp îl faci?

Te prinde activitatea? Îți stârnește curiozitatea? Sau aștepți mai ales momentul în care poți spune „gata”?

Și spre ce te-ai duce chiar dacă nu ți-ar ieși bine din prima?

Poate există ceva care îți place și pentru care nu ai încă dovezi de pus în CV.

„M-am săturat” poate să însemne mai multe lucruri.

De activitate. De ritm. De aceleași probleme. De faptul că, dacă te descurci, mai încape ceva pe lista ta.

Uneori ai vrea să păstrezi ce faci, dar să schimbi condițiile.

Alteori chiar nu mai vrei să faci acel lucru.

Ce ai păstra? Ce ai face mai rar? Ce ai încerca într-un alt context?

Poți avea o abilitate fără să fii obligat să construiești următorii ani în jurul ei.

Oamenii știu că te pricepi.

Așa că vin.

Cu întrebări. Cu probleme. Cu lucruri care „ție îți iau cinci minute”.

Unele solicitări te prind cu chef. La altele ai obosit numai citind mesajul.

După ce fel de ajutor rămâi cu sentimentul „asta a meritat”?

Uită-te și la oamenii cu care îți place să lucrezi. Poate îți place să explici, dar contează și cui.

Când ceilalți îți spun că ești bun, poate fi greu să spui:

„Știu. Dar nu mai vreau atât de mult din asta.”

Mai ales când apare următorul pas firesc.

O promovare. Un proiect mai mare. Mai mult din lucrul pe care îl faci deja bine.

Sau apare ocazia să încerci ceva nou și te auzi refuzând, deși o parte din tine ar vrea.

Ce ai spune dacă nu ar trebui să justifici, să convingi sau să impresionezi pe nimeni?

Lasă răspunsul să se termine înainte să-i pregătești apărarea.

„Eu sunt omul care rezolvă.”

„Eu mă pricep la asta.”

„Eu am mers mereu în direcția asta.”

Sunt propoziții construite din experiență.

Și, după o vreme, următorul pas pare deja hotărât. Fără să te mai întrebe nimeni dacă îl vrei.

Poate încă te pricepi. Asta a rămas.

Dar mai este adevărat și că vrei să continui în același fel?

Uită-te la situații concrete: când ai simțit că vrei să fii acolo și când ai continuat mai ales pentru că știai cum?

La început, faptul că învățai putea fi suficient.

Apoi a contat că îți ieșea. Că erai recunoscut. Că puteai construi ceva sau susține o viață pe care ți-o doreai.

Ce contează acum?

Unele motive pot rămâne. Altele se pot schimba.

Poți aprecia ce ai construit fără să-i promiți și următorii zece ani.