Uneori, cele mai greu de pus sub semnul întrebării sunt tocmai lucrurile la care suntem buni.
Ai experiență. Oamenii au încredere în tine. Rezolvi repede. Poate ai construit ani întregi în jurul acelei competențe. Din exterior, pare logic să continui.
Și totuși, ceva nu se mai leagă.
Nu pentru că nu mai poți. Ci pentru că a putea și a vrea nu sunt același lucru.
Competența poate deveni o capcană confortabilă
Când faci bine un lucru, primești mai des exact acel lucru de făcut. Devii persoana la care ceilalți apelează. Îl treci în CV, îl transformi într-un titlu, apoi într-o parte din felul în care te prezinți.
În timp, apare o confuzie ușor de ratat: „Sunt bun la asta” începe să sune ca „asta trebuie să fac”.
Dar faptul că ai acumulat o competență nu este un contract pe viață cu ea.
Ce știi să faci rămâne al tău
Dacă nu mai vrei să construiești în jurul unei abilități, nu înseamnă că anii în care ai folosit-o au fost pierduți. Competența nu dispare doar pentru că îi schimbi locul în viața ta profesională.
Poate îți va folosi mai rar. Poate va susține altceva. Poate fi combinată cu o curiozitate nouă. Sau poate fi unul dintre lucrurile pe care alegi, pur și simplu, să nu le mai pui în centru.
Inventarul nu înseamnă doar să aduni. Înseamnă și să vezi ce vrei să iei cu tine și ce nu mai vrei să pui în centrul muncii tale.
Fă două coloane, nu una
În loc de o singură listă cu „lucrurile la care sunt bun”, încearcă să le separi.
Știu să fac
Ce faci bine? Pentru ce vin ceilalți la tine? Ce îți iese atât de natural încât ai tendința să-l subestimezi?
Mai vreau să fac
Ce dintre aceste lucruri vrei să păstrezi în următorii ani? Ce te interesează încă? Ce ai continua să exersezi?
Nu trebuie ca cele două coloane să coincidă.
De fapt, diferența dintre ele poate fi una dintre cele mai utile informații pe care le ai despre următoarea ta etapă.
Și un „nu mai vreau” este o resursă
Suntem obișnuiți să tratăm limitele ca pe ceva negativ: nu mai vreau management, nu mai vreau programul acesta, nu mai vreau să lucrez în felul acesta.
Când știi ce nu mai vrei, ai mai puține drumuri de verificat. Începi să vezi și în ce condiții ți-ar fi mai bine să lucrezi.
„Nu mai vreau” nu îți spune încă ce urmează. Dar elimină o direcție pe care nu mai trebuie să o confunzi cu viitorul doar pentru că ai devenit bun la ea.
Nu decide încă. Observă.
Ce anume nu mai vrei: lucrul în sine sau felul în care îl faci acum? Poate îți place să explici, dar nu să susții prezentări toată ziua. Poate îți place să coordonezi, dar nu într-o urgență continuă. Merită să le privești separat.
Nu trebuie să transformi observația într-o demisie sau într-o nouă carieră.
Pentru moment, este suficient să faci diferența dintre două propoziții:
Pot să fac asta.
Vreau să mai fac asta.
Dacă răspunsurile sunt diferite, tocmai ai aflat ceva important.
Nu trebuie să arunci ce ai construit. Poți decide ce rol vrei să mai aibă în ceea ce construiești de acum.
Ce dintre aceste lucruri vrei să păstrezi în următorii ani?